marian morar
m install
nello construct

Prima ediție a emisiunii „Dialog în direct” l-a avut ca invitat pe Flaviu Sâsâeac, președintele clubului Potaissa Turda (Video)

zamblau eugen
floris

În această seară a avut loc prima ediție a emisiunii „Dialog în direct”, avându-l ca invitat pe președintele clubului de handbal Potaissa Turda, Flaviu Sâsâeac.

 

În cadrul emisiuni, președintele clubului turdean a vorbit despre perioada de început a clubului turdean, când echipa încă evolua pe un teren de bitum, dar și despre performanțele din ultima vreme, medalia de bronz în Liga Națională, victoria contra celor de la Valur, dar și despre finala cupei Challenge.

Referitor la obiectivele pentru acest sezon, Flaviu Sâsâeac, a declarat, în direct la TurdaNews: „Dacă mă întrebați de obiective în vară, atunci când am reușit să facem un singur transfer și ținând cont de ce posibilități de lot și de buget au celelalte echipe, aș fi spus că o mare performanță ar fi să ne calificăm în play-off-ul cele ai puternice ediții din Liga Zimbrilor. În acest moment, ținând cont că am reușit să terminăm turul pe locul 1 și ne-am îmbunătățit lotul, cred că putem spera la mai mult.”

La finalul emisiunii, Flaviu Sâsâeac, a acceptat și o mică provocare, în care a descris în câteva cuvinte, câțiva dintre oamenii de handbal din România: Alexandru Dedu (un prieten bun, un om care poate duce FRH și handbalul românesc la locul care i se cuvine, acolo între primele echipe din Europa și din lume), Xavier Pascual (un om de la care în fiecare secundă poți să înveți ceva, definiția profesionalismului în handbal), Horațiu Gal (omul cu care am început acest proiect, eminența tehnico-tactică a echipei, profesionist extraordinar, un om din familie), Nenad Savic (sufletul echipei, căpitanul, omul care stă cu fața la fiecare adversar, ne ajută să păstrăm armonia în cadrul lotului, luptându-se pentru fiecare problemă pe care o au colegii lui), Aurel Oroian (știe să aducă iubire față de sport copiilor, de la cele mai fragede vârste, un om dedicat 100% și nici nu știu dacă nu s-a mutat la sala de sport, este non-stop acolo), Bogdan Vasiliu (un om cu care am avut conflicte și strângeri de mână de-a lungul timpului, iar acestea se vor repeta fiindcă suntem vulcanici amândoi și fiecare își urmărește scopul), Ionuț Irimuș (Nenad este cel care ne asigură în față, Ionuț ne asigură spatele, omul care este menită să închidă poarta, să ne dea încredere din spate, alături de Varo și Fleșer, un om cu suflet mare, de care ne bucurăm enorm, că a ales să vină la Turda), Rudi Stănescu (un portar pe care l-am admirat întotdeauna, iar atunci când jucam contra Constanței, îmi doream să apere oricine altcineva decât Rudi Stănescu).

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 73 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole: