Scrie un comentariu

cupa challenge

După ce au câștigat Cupa Challenge la handbal masculin, componenții echipei de handbal Potaissa Turda și staff-ul echipei vor fi propuși pentru acordarea titlului de cetățean de onoare al Municipiului Turda! Propunerea se va dezbate în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Turda, care va avea loc săptămâna viitoare (14 august).

 

Este vorba de nu mai puțin de 28 de persoane, handbaliști și membrii ai staff-ului echipei, care au contribuit la câștigarea primei cupe europene din istoria sporturilor de echipă din Turda.

Printre numele celor care vor primi această distincție se află și 4 tineri handbaliști crescuți la Turda, care au fost cooptați în lotul de seniori în sezonul trecut: Dragoș Fleșer, Teodor Pințoiu, Vlad Bulgaria și Daniel Pop. Alături de ei, un alt sportiv turdean va primi și el distincția supremă din partea municipalității: Radu Lazăr. Acesta se va afla într-o situație inedită, după ce și tatăl său, profesorul de sport Alexandru Lazăr, a primit aceeași distincție din partea municipalității, pentru meritele deosebite aduse într-o altă ramură sportivă: voleiul feminin.

Lista integrală a celor propuși pentru titlul de cetățean de onoare: Ionuț Irimuș, Ludovic Varo, Bogdan Fleșer (portari), Răzvan Pavel, Lucian Ignat, Mihai Asoltanei, Georgică Cîntec, Radu Lazăr, Teodor Pințoiu, Ionuț Rotaru, Marius Szoke, Cristian Adomnicăi, Radu Ghiță, Roman Zacaciurin, Roland Thalmaier, Vlad Bulgaria, Daniel Pop, Nenad Savic, Dragoș Iancu, Iulian Stamate, Radu Ștef, Raul Marian (jucători), Horațiu Gal (antrenor), Ovidiu gal (antrenor secund), Flaviu Cucerzan (medic), Ionuț Mercean (preparator fizic), Aurel Oroian (oficial), Flaviu Sâsâeac (președinte).

Handbaliștii de la Potaissa Turda participă în acest weekend la un turneu ce se desfășoară la Baia Mare, toate jocurile echipei fiind transmise în exclusivitate de TurdaNews, în direct (live video, aici: https://turdanews.net/live-video.html).

Totodată, din informațiile pe care le avem, cu ocazia Zilelor Municipiului Turda va fi lansat și Imnul echipei.

output EzU5Sm

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator