Ce aştept eu de la aleşi?! Soluţii şi să asculte vocea cetăţeanului! Că de aia sunt unde sunt!

2
1.877 vizualizari
Publicitatebanner caribic 012019

votModelul de democraţie prin delegare, aplicat la scară largă în acest moment, responsabilizează aleşii şi dă posibilitatea (sau ar trebui să dea) alegătorilor să-i tragă la răspundere pe cei care, într-o formă sau în alta, le reprezintă interesele. Din păcate, la noi în ţară, dialogul ăsta care ar trebui să existe în cadrul unui ciclu electoral, aproape că nu există. Fiecare îşi aplică propria viziune, propriile idei, iar ceea ce spun alegătorii, după ce şi-au dat votul, contează prea puţin…

Între clasa politică şi alegători s-a creat o prăpastie cam mare… Din perspectiva asta, a izolării politicienilor în propria lor lume, alegătorii au tot dreptul la pretenţia de a se găsi soluţii la problemele cu care se confruntă. Vorba aceea: „Nu eu te-am împins să-şi doreşti diverse posturi politice… Aşa că, dacă tot ai ajuns acolo, n-ai decât să găseşti soluţii la problemele cu care mă confrunt!”. Însă, asta devine o utopie, pe zi ce trece… Din simplul motiv că politicianul nu te mai bagă în seamă… Iar aici contează reacţia societăţii… Adică: îţi pasă sau nu îţi pasă?!

Referitor la consultare… Mă miră faptul că într-o eră a informaticii, în care conexiunile între oameni se pot realiza într-un mod extrem de rapid şi de simplu, folosind puterea internetului, politicienii noştri încă nu s-au adaptat, în mod eficient, la aceste vremuri…

Tocmai de aceea, cei care fac notă discordantă într-o astfel de situaţie, au avut o ascensiune destul de spectaculoasă. Şi nu e vorba de PPDD-ul lui Dan Diaconescu, de la noi, ci de un partid dintr-o ţară cu o democraţie solidă, cu trecut, cu cultură… Mă refer la Partidul Piraţilor… Poate unii aţi auzit… În Germania, de exemplu, partidul a ajuns la aproape 10%, în condiţiile în care partidul lui Merkel e pe la 25%…

În fine, ce vreau să vă spun are legătură tocmai cu modul de comunicare şi modul de raportare la cetăţean. Cei de la Partidul Piraţilor (doctrină înfiinţată în Suedia, mai de curând), folosesc internetul ca principal mijloc de comunicare eficientă între alegători şi aleşi, cu scopul stabilirii intereselor maselor de alegători. Un principiu care în democraţia noastră, la modul actual de aplicare, e mai degrabă o utopie…

Ei bine, iată ce scrie pe site-ul lor:

Un soft extrem de accesibil dezvoltat de Piratenpartei-Partidul Pirat Germania în 2009 permite fiecăruia să-și creeze un cont, o identitate digitală cu ajutorul căreia poate colecta propuneri legislative și poate hotărâ trecerea acestora în executiv- ori nu. Mai mult, dacă propunerea legislativă privește chestiuni la care nu te pricepi- de pildă, tu fiind medic, nu știi ce fel de traseu e mai potrivit pentru noua autostradă națională, dar ai încredere în capacitățile profesionale ale domnului X- și atunci poți delega votul tău către acesta,  având oricând posibilitatea de a-i întrerupe delegarea, dacă dorești.

Acest program se numește Liquid Feedback și a dat numele acestui tip de democrație participativă.

Nu vi se pare interesant?!

Din această perspectivă, mi-aş dori să văd politicieni locali care să lanseze astfel de dezbateri online, cu participarea unui număr mare de cetăţeni interesaţi. Şi, de ce nu, să aplicăm şi la noi alte „experimente” reuşite ale altora, în ceea ce priveşte guvernarea locală.

Câteva exemple:

1. În 2002, primarul orașului Hamburg, Germania, a decis să consulte publicul cu privire la perspectivele de dezvoltare generale ale oraşului.Pentru aceasta, Universitatea din Hamburg dezvoltă un program digital experimental prin care se colectează și se dezbat idei. Peste 54 de idei unice apar. Cinci sunt selectate pentru execuţie. Primarul a spus: ” Nu am vazut niciodata ceva atât de creativ şi atâtea discuţii generatoare de idei bune . ”

2. Începând cu anul 2006, primarul din GRIGNY, în apropiere de Lyon,Franța, lansează o consultare publică anuală pentru a decide bugetul municipal: așa numitul Buget Participativ . În 2011, bugetul participativ a reprezentat 25% din bugetul total al orașului, soarta acestuia fiind hotărât în proporție absolută de cetățeni.

3. De curând, administrația din Friesland din Germania a hotărât să implementeze Liquid Feedback ca mijloc prin care se vor discuta și adopta deciziile administrative și politice ale districtului, care numără aproximativ o sută de mii de locuitori.

Şi mai sunt…

Aştept o „mişcare” din partea celor care ar putea genera astfel de implicări ale publicului larg… Şi dacă nu o vor face ei, voi găsi eu o soluţie să dau posibilitatea cetăţenilor să-şi facă auzită vocea!

2 COMENTARII

  1. O lectie de democratie autentica a politicienilor onesti,o solutie de viitor in administratie si clasa politica !

Comenteaza