Gestionarul unei cantine din Câmpia Turzii, ar putea fi penelistul Radu Ihuț?!

0
3.465 vizualizari
Publicitatebanner caribic 012019

Azi, IPJ Cluj a transmis un comunicat de presă în care, printre alte cazuri prezentate presei, se face referire și la gestionarul unei unități de alimentație publică, care ar fi cauzat un prejudiciu de 24.000 de lei, folosind diverse metode prin care a încercat să fenteze gestiunea unității de alimentație.

Iată ce scrie TurdaNews:

În calitate de coordonator cu atribuții de gestionar al unei unităţi de alimentaţie publică din Câmpia Turzii, persoana în cauză și-ar fi însușit alimente din gestiune. Totodată, ar fi depăşit bugetul alocat pentru porţiile stabilite şi, mai mult, ar fi furnizat mai puțină hrană decât era prevăzută, falsificând înscrisuri oficiale pentru a obține plusuri în gestiune.

Se mai spune că respectivul are 45 de ani. Fostul gestionar al cantinei sociale din Câmpia Turzii, liberalul Radu Ihuț, are exact această vârstă, fiind născut în august 1969. Ba mai mult, în momentul în care a fost îndepărtat din funcție, i s-au reproșat astfel de fapte.

În octombrie 2014, primarul Radu Hanga anunța că a făcut o plângere penală, pentru că în perioada de gestiune ar fi dispărut peste 10.000 de lei, la o primă vedere. Hanga reproșa fostului gestionar al cantinei sociale că a creat prejudicii cantinei sociale, luând de la gura săracilor, iar ulterior ar fi mers într-un tur prin Europa, în mai multe țări, timp de vreo două săptămâni.

Să fie știrea dată publicității azi despre Radu Ihuț?!

Oricine are informații în acest sens, îl rog să mi le transmită, prin orice mijloace… Mulțumesc!

Comenteaza