Nu mai pot continua cu Ziarul AS…

8
7.524 vizualizari

ziarulAS-17Oricâtă bunăvoinţă aş avea, trebuie să accept că sunt lucruri care mă depăşesc… Probabil, am făcut o greşeală în momentul în care am acceptat să mă bag şi în presa scrisă. Dar, la modul sincer, nu regret… Pentru că eu consider că am arătat cam ce ziar ar putea exista la Turda (doar o parte, pentru că potenţialul era chiar mai ridicat decât atât, în condiţiile în care nu am funcţionat decât 4 luni până acum, perioadă în care au trebuit rezolvate şi anumite probleme „organizatorice”).Fără să fiu subiectiv, eu zic că este un produs bun. Deja şi-a găsit mulţi clienţi, iar lumea are o părere în general favorabilă, dacă nu chiar foarte favorabilă. Pentru că, fără falsă modestie, se ridică cu mult peste ceea ce există la momentul acesta pe piaţa ziarelor locale tipărite.

Însă, chiar dacă am satisfacţia unui lucru bine făcut, trebuie să mă obişnuiesc cu ideea că nu pot continua la nesfârşit într-un ritm mult prea obositor pentru mine. Aşa că trebuie să renunţ la proiectul tipărit, pentru a mă focaliza pe proiectul online – TurdaNews (pe care, fie vorba între noi, l-am cam neglijat în ultima perioadă, pe partea de dezvoltare), şi nu numai…

Dacă sunt persoane interesate de 50% din societatea care editează ziarul, care implică (evident) şi partea aferentă din săptămânalul ajuns la numărul 17, îi rog să mă contacteze.

Preţul pentru 50% din Ziarul AS (partea mea): 5.000 lei investiţii personale (împrumut către societate) + 5.000 lei pentru cele 4 luni în care publicaţia şi-a contruit un brand. Total: 10.000 lei. Precizez că predarea se va face cu toate plăţile la zi (inclusiv salariile restante de 2 săptămâni).

Distribuie și tu:
  •   
  •   
  •   
  •   
  •   
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

8 COMENTARII

  1. 1. În expresia „cele 4 luni în care publicaţia şi-a construit un brand” e vorba despre munca depusă de mine (neplătită în vreun fel!). Şi nu e devreme să vorbim de un brand, de vreme ce există sute de turdeni care merg la chioşcuri (sau la magazine, în unele cazuri) şi cer… Ziarul AS! Evident, proiectul poate lua o amploare şi mai mare…
    2. Problema e că… nu găsim! Cel puţin, eu n-am găsit un om care să poată face faţă la un anumit ritm al muncii, la o anumită responsabilitate, care să vină cu proiecte de dezvoltare şi care să facă multe altele şi care să nu-mi ceară 2.000-3.000 de lei pe lună, înainte de a-mi demonstra de ce e în stare! Din păcate…

  2. Eu am şi IE şi se deschide… Nu se deschide dacă ai versiunea veche IE 6… Oricum, în curând nici măcar ăia de la You Tube nu-ţi vor mai permite să vezi site-ul dacă foloseşti IE 6. De aceea e bine să-l actualizezi la o versiune mai noua, IE 7 sau IE 8.

  3. buna! de ce nu incercati sa luati legatura cu DAN DIACONESCU, pt. ca dpv. profesional va asemanati cu dansu, in lupta pt. democratie,coruptie etc.,pentru a va ajuta in legatura cu ziarul sau acest site?! o zi buna in continuare pt. totii cititorii.

  4. Trebuie să recunosc un lucru… Implicarea în ziarul tipărit m-a împiedicat, pentru moment, să dezvolt ziarul online aşa cum mi-am propus. Proiectul îl am în cap şi include o dezvoltare, din punct de vedere al comunicării online, inclusiv pe orizontală. Am un proiect care vizează conştientizarea societăţilor comerciale, a organizaţiilor partidelor politice, a instituţiilor etc, asupra importanţei şi a rolului comunicării online. În scurt timp, sper să vedeţi primele rezultate ale acestor demersuri.
    Cândva, mi-am propus dezvoltarea mediului online în ceea ce priveşte partea de bloguri. Există o dezvoltare în acest sens, chiar dacă nu aşa cum am sperat, cantitativ şi calitativ. Însă, e un început… În scurt timp, ziarul online TurdaNews va fi mult mai interactiv… Dar… să lăsăm surprizele pentru mai încolo… 🙂
    Apropo de Dan Diaconescu… Nu-i contest valoarea, dar uneori subiectele sunt penibile. Dacă ar fi să mă orientez spre ceva pe viitor, cu siguranţă va fi tv sau tv online (în prima fază).
    Şi o precizare pentu acest post: nu vând, ci cedez gratuit prietenilor mei (dacă sunt interesaţi). Mă refer la Viorel Crişan şi ceilalţi de la Ziarul AS.

Comenteaza