Pentru a înțelege corect, lucrurile trebuie privite în ansamblu…

0
556 vizualizari
Publicitatebanner caribic 012019

Când Turda câștiga un important premiu european, oferit de specialiștii Comisiei Europene pentru Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, nu puțini au fost aceia care făceau mișto sau puneau sub semnul întrebării capacitatea de analiză a specialiștilor europeni…

Deși a fost o surpriză uriașă pentru mine, dar plăcută în calitate de cetățean al Turzii, am spus la acea vreme că premiul e important, dar mult mai important era faptul că acest premiu deschidea calea spre semnarea proiectului cu finanțare europeană, care viza tocmai punerea în practică a acestui amplu plan de mobilitate urbană.

Apoi, nu după mult timp, s-a semnat proiectul cu finanțare europeană în valoare de vreo 32.000.000 de euro, de circa 6 ori mai mult decât reușise Turda să atragă fonduri europene, până în 2016 (Salina Turda reprezintă o investiție de circa 5,5 milioane euro, bani europeni).
De ce e important?! 

În primul rând, pentru că s-a găsit o soluție concretă, viabilă, pentru finanțarea lucrărilor de asfaltare/modernizare a tuturor arterelor principale din Turda (lucrările vor începe cu strada 22 Decembrie 1989/Armata Roșie). Că până acum, mulți au lansat doar promisiuni, fără acoperire bugetară…

În al doilea rând, pentru că prin acest proiect se vor rezolva multe alte probleme legate de mobilitatea urbană (transport civilizat și ecologic cu autobuze electrice noi, piste de biciclete, trotuare modernizate, sistem de bikesharing etc).

Dacă privim lucrurile în ansamblu, pentru a vedea pașii urmați în vederea satisfacerii unei cerințe a multor turdeni, concluzia nu poate fi decât una singură: strategia a fost una eficientă, iar direcția e una corectă!

PS: Am găsit întâmplător acest video și nu puteam să-l distribui fără câteva vorbe, pentru cei care nu au capacitatea să vadă lucrurile în ansamblul lor… 

Comenteaza