Revista presei locale: China a intrat în alertă maximă, după ce primarul Radu Hanga le-a cerut 205 milioane de euro!

5
1.629 vizualizari

radu-hangaRepublica Populară Chineză este în alertă maximă de câteva zile, după ce Radu Hanga le-a transmis o solicitare de finanţare pentru 7 proiecte, la Câmpia Turzii, în valoare totală de 205 milioane de euro! Cel puţin, asta lasă să se înţeleagă jurnaliştii locali cărora primarul Hanga le plăteşte bani mulţi de la bugetul local, ca să mintă populaţia.

Dacă există cineva care crede că Hanga va obţine 200 de milioane de euro de la chinezi, pentru fantasmele lui investiţionale, vă rog să mă anunţaţi şi pe mine, că până atunci refuz să cred că există cineva atât de naiv…

Abia acum am înţeles de ce avea Hanga o „jenă”, atunci când s-o fi gândit dacă să mă invite şi pe mine la conferinţa de presă: A FOST DIN NOU ÎN CHINA! Iar eu eram prea „incomod” la o conferinţă de presă la care trebuiau să ia parte „aplaudacii” din mass media locală, adică cei care înghit „găluştele”, ca să le intre banul de la Hanga! Greţos! Îi înţeleg că-s disperaţi, că au situaţii financiare la limită, dar nu au un pic de respect pentru ei?!

Revenind la Hanga… Deh, omul călătoreşte, doar nu degeaba şi-a mărit bugetul alocat deplasărilor în străinătate. Omul e primar până în 2016, cu voia naivilor care acum îşi rod unghiile, aşa că îşi face cadou câte o deplasare… Evident, fără aprobarea nimănui! Că doar de aia e şăf, nu?!

Cu ultima deplasare în China, făcută în octombrie 2012, a cheltuit aproape 100 de milioane de lei vechi de la bugetul local!

Notă: Îl rog public pe domnul primar Hanga să îi sune pe chinezi şi să le spună că nu are nevoie de toată suma chiar acum… Nu de alta, dar îmi închipui ce disperaţi îs ăia să facă rost de bani, ca să investească la Câmpia Turzii!  :mrgreen:

Distribuie și tu:
  •   
  •   
  •   
  •   
  •   
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

5 COMENTARII

  1. Cea mai tare gluma care am auzit-o anul asta! :)) E la mintea cocosului ca pe chinezii o sa-i doara in ranga de hanga :)) 😆

  2. Minciuna oameni buni.nu-l mai credeti pe nebunul asta.un avorton al presei locale.un jeg de om!promit ca o sa te distrug Gelu Florea.pe tine si pe familia ta!va distrug!

  3. Pentru Scarmaz:
    😆 😆 😆 Asta ca sa intelegi „disperarea” care m-a apucat… Stiu ca sunt incomod pentru mafiotii din administratia locala din Campia Turzii, pentru ca le arat oamenilor cum cheltuiti banii, cum cumparati presa, cum platiti difuyarea inregistrarilor de sedinte pe posturi tv fara licenta si multe altele.
    Calmeaza-te… E bine sa te obisnuiesti cu ideea ca nu vei reusi, ca sa nu suferi unele deceptii mai incolo. Oricum, v-am mai pregatit cateva surprize! 😆 Si promit sa fiu si eu printre cei care va fac poye cand va ridica DNA-ul!!! :mrgreen:

Comenteaza